by Oli

Printesa, uitata in turn priveste spre fereastra desenata in zid in creta albastra. E scursa, de lacrimi deformata, in mii de dare imprastiata. E singurul lucru cel mai poate privi in culoare, in rest totu-i gri, acru, ca intreg palatul. Avea zapada ce se topea cand pe peploape-i cadea si-o ningea; avea ploaia ce-i picura in ochii caprui si-o uda; avea nori, avea munti, avea cer ce-o faceau sa paseasca usor printre stele, desenate si ele, desenate si ele. Dincolo de zid nu mai avea nimic de mult.
Doar un tipat surd de chitara scartait de-un arcus de vioara purtate impreuna de vant trec de fereastra de zid...dar nu-si mai doreste nimic. Are creta si-si va desena o usa cu ea, o usa...cu ea...