Wednesday, January 6, 2010

Traiesc in Praga de mai bine de un an, un an in care am fost binecuvantat cu timp, mult timp pentru mine. Un dar pe care putini si-l mai permit in secolul XXI, secolul luminii, al vitezei, al agitatiei inutile si al dorintelor unei maini de oameni, secolul celor care cred ca la baza evolutiei noastre ca fiinte spirituale sta economia si darwinismul social. Traiesc intr-un loc plin de turisti si de galagie, plin de pub-uri, de cluburi si de droguri de toate sortimentele. Traiesc in inima unei capitale mult prea vizitata in care la fiecare colt gasesti cate o persoana descarcandu-si vezica, eliberandu-si stomacul sau doar scuipand o parte din chimicalele aferente consumarii unei nopti de neuitat in orasul celor 1000 de turnuri. Traiesc intr-un oras unde mancarea second-hand e ingurgitata de fiecare consumator constiincios de chimicale la chil, unde singurul produs nealterat ramane spatiul verde ce se straduieste sa respire de sub straturile de pliante, mucuri de tigari, pahare de plastic si ambalaje de tot felul. Traiesc in locul care a reusit sa faca arta de proasta calitate un brand profitabil, vandabil clasei de mijloc din tarile comuniste si capitaliste, care a reusit sa dea o noua semnificatie coruptiei voalate si care, aparent, nu se deosebeste de niciun alt oras al acestui minunat secol.

Am ajuns aici datorita vietii si a oamenilor care, direct sau indirect, au contribuit la plecarea mea dintr-un paradis furat si pervertit de propria-i populatie. Supravietuiesc conform unui contract verbal incheiat intre mine si angajatorul meu, un contract in imaginatia caruia eu devin incet o roata din mecanism, un individ constrans sa-si abandoneze spiritul si principiile, o nevertebrata gata sa accepte toate opiniile celor care inca mai cred ca pamantul este plat. Asa se traieste in Praga. Asa se traieste in Bucuresti. Asa se traieste in oricare alta metropola sau asezare din lumea de astazi, lumea moderna, civilizata. Mai aprind un joint facut cu o iarba de provenienta necunoscuta, stropita si fututa de toti dealerii ... de o saptamana e legal, asa cum a devenit si LSD-ul, coca sau heroina...

...nu mai inteleg nimic de mult nimic,nu inteleg ce se intampla in jurul meu, oamenii cu care comunic zilnic, nu ma inteleg pe mine si imi vine sa urlu si sa plang sau mai bine sa-mi iau rucsacul in spate si sa merg, oriunde, departe de orase, de oameni care isi cladesc o viata materiala in speranta ca asta o sa conteze in evolutia lor de dupa cei cativa ani petrecuti tridimensional intr-o lume in care Creatorul nostru si celelalte creatii ale sale nu mai au loc de noi. Uitam ca noi nu apartinem acestui loc si ca acest loc impreuna cu tot ce-i in el nu ne apartine ...

...dar continuam sa stringem !