Cum mă cuprinde, pe neaşteptate, un gând, un ochi, când şi când meschin, altădată divin, "pe metereze, soldaţi ! ", şoaptele-mi spun; încerc şi eu să îl cuprind cu mânile mele prea mari şi prea, nu ştiu cum, prea insistente. "Ţi-ai cam ieşit din pantofi", îi spuse ea, sincer, văzând pantoful ieşit de la căzătura de pe scaun. "Artistică căzătură", răspunse, semnaliză, zănatecul uliu, iute. Ochii mei pluteau cu ai lor în ritmuri lent-alerte, desfătându-ne cu uitarea. Mă cuprind şi îi cuprind, ne împletim lumile ce curg, aparent paralele, deloc atingându-se, aparent. Uneori ne expunem violent unii, altora. "Nu-i nimic, aici învăţăm", m-am trezit spunându-ne gândurile. Mai refuzăm şi mai uităm să ne dozăm, sau ne supradozăm, dragostea ori neştiinţa, dar măcăr suntem noi cei care ne-o facem, sincer, fără filtru. Aici nu ne-am spus lucrurilor pe nume, nu avem nevoie de nume cum nu avem nevoie de lucruri. Nu avem culori vizuale sau nonculori nonverbale. "STOP" rămâne mişcare. Unu, înseamnă ceva. La fel şi 2. Şi trei sau 4, dar mergem doar până la 10. Nu pentru că ne e frică, nu am încercat. Sau poate că ne e frică să ne repetăm altfel, altcumva, repetiţia nu e niciodată aceeaşi, Repetiţia nu e Reluare, e o multitudine de reluări. Câtă contrazicere. "Să caut un adevăr", îmi spun şi mă aud cu toţii. Oare, ei, au găsit ? Cu gândul lor, în gândul meu, mă uit la foaia frumos redactată ce trebuie semnată. Lovitura pare cruntă. Şi gândurile noastre fug.
