M-am trezit în imagini, am mers şi m-am spălat, dar imaginile tot acolo au rămas, aşa că am decis să mă aşez pe fotoliu şi să rulez, cu viteză redusă, indiciile primite de la plante. Apoi am răscolit internetul. Apoi am răscolit prin mine, împreună cu alţii, şi am găsit răspunsuri, soluţii şi poţiuni magice. Mi-am găsit şi prietenii imaginari din copilărie. L-am găsit pe dumnezeu fumând, desenând universul . V-am găsit pe voi şi ne-am zâmbit, din acel moment ne-am născut noi. Am găsit că printe altele am mai şi pierdut... un Eu, versiunea 2.5, dar e în curs de instalare Eu, versiunea 2.6, am pierdut bucăţi de carne, prieteni şi hârtii, mi-am mai pierdut şi minţile câteodată.
Mi-am pierdut ideea.

Din informaţie ne-am descompus

în imagini şi în simţuri. În impulsuri. În bucăţi de carne. În prieteni şi hârtii. Iar pe toate astea le-am compus din idei, din gând, din intenţie, din neatenţie, din informaţie.

Am adormit în imagini şi încă mai dormim.

Sper, doar, că a pus cineva ceasul să sune.

Întins, cuprins de vechi himere, de necontrolat, pe care le-am controlat, poate, odată, gândesc în forme geometrice neregulate. Îmi caut părţile îndoctrinate de care aş vrea să scap. Mai sap, mai sunt săpat, încă. Din luncă în luncă apa spală ziduri şi oameni, natura deopotrivă. La cuvântul "schimbare" entitatea se împotriveşte, însă vibraţia îşi găseşte loc mereu printre cuvintele "Dumnezeu" şi "Eu"...

Nu vreau să purific, amplific sentimente doar, doar zâmbesc...experimentez valurile de energie ce-mi spală simţurile şi percepţia eronată asupra realităţii. Nu sunt Făt Frumos ci mai degrabă o mârţoagă pierdută de un şaman pe o pajişte verde, fumegândă, cu miros de virgine şi de muguri...

...dă-mi o palmă să mă trezesc sau mai bine, lasă.

Om

Nu alerga, păşeşte, simte, lasă-ţi mâna să curgă peste mine, lasă-ţi simţurile deschise şi nu te mai pierde în albastrul ochilor mei, nu mai pierde timpul cu gânduri de cărbune şi spune că nu am ajuns la capătul lumii, că e doar începutul, că afară e cald şi că florile abia capătă culoare, că o boare rece ne suflă cuvintele făcându-ne să ne ţinem de mână. În timp ce mâna mea devine una cu a ta lasă valul de energie să te cuprindă, informaţia e aproape să ne aprindă sufletele bătrâne şi neliniştite. Te văd ! Îmi faci cu ochiul şi-i un semn bun, divin, pentru că nu ne mai lipsim de unitate, nu mai credem în gânduri proiectate, ambalate, vidate şi vândute pe piaţa sufletelor pierdute. Avem aceeaşi inimă şi tot nu ne oprim din a ne contopi-n iubire, nimic nu mai contează, nimic nu ne mai poate opri şi cerul se deschide într-un accept universal, şi noi continuăm să ne balansam din echilibru în echilibru, din inspiraţie în expiraţie şi iar în inspiraţie , în infinit...

Respiră

Respir

Respiră

Respir

Respiră

Conştientizează tot aerul care-ţi umple

Plamanii

Corpul

Ochii inchişi

Corpul

Nu există

Gandurile

Zboară

Mii

Şi

Mii

Nu ai nimic

Şi nimic

Nu deţii

Totul e al tău

Cum Totul e al meu

Cum eşti tu

Aşa sunt şi

Eu

Eu

Amândoi răbufnim în râs. Şi într-un glas strigăm unul în faţa celuilalt. Vibraţia vocilor se împleteşte cu vibraţia corpurilor, cu vibraţia pereţilor şi a tuturor lucrurilor ce ne înconjoară. Cerul presară fulgi pe noi şi sunetul vocilor s-a transformat în cântec. Linişte. Amândoi respirăm sacadat, mai puţin sacadat, şi mai puţin sacadat până când sacadatul dispare din fraza asta. Linişte. Zâmbim.

Cine eşti

Cine sunt

Cine eşti

Cine sunt

Hidrogen

Helium

În colaps

Gravitaţia

Meditaţia

Timpul

Spaţiul

Scena

Scândurile

Iluzii

Iluzii

Sunt

Doar sunt

Nu înţeleg

Nu e nimic de înţeles

Cu cerul de un roşu aprins deasupra noastră ne gândim încotro o putem lua. În ce direcţie ne-ar putea trimite inima şi în ce direcţie ne-ar putea trimite gândul, intenţia. Amândoi stăm nemişcaţi, ochi în ochi şi zâmbet larg pe zâmbet larg. Nu cunoaştem teama, frica şi nu cunoaştem nici moartea, nici suferinţa...

Ha

Ha

HA

ha

Uşor

Molcom

Firul de iarbă renaşte prin mine

Şi copacul sunt eu

Lichidul ce-mi străbate venele e sânge

Sângele e apă

Apa e viaţă

Viaţa suntem noi

Care

Noi

Doi

Nu

Noi

Toţi împreună

Atâţia ochi aţintiţi spre noi îmi dau fiori şi uitându-mă spre soare înţeleg că de la el vine singura noastră salvare. Lumina, ca şi apa, ne conduce destinele. Rolurile au fost împărţite. Maestria fiecăruia îşi spune cuvântul în această modestă reprezentaţie.

Deşiram mărgele. Cu peniţa zgâriam o retină. Glasul vibra de plăcere. Peretele mă asculta. Un cerc şi un pătrat se certau pe un punct central. Ochii lăcrimau. Infinitul se termina totuşi undeva. Cerul nu mai era albastru, iar norii erau transparenţi.

Oamenii se cred perfecţi iar eu nu mă compar cu ei. Nici ea. Nici el. Nici noi.

Îmi place cuvântul fluid...

...nu cred că trebuie să fim coerenţi în nimic. Nu vreau să fac vreo legătură între litere. Ce primesc, dau. Pisica face miau, miau...

Traiesc in Praga de mai bine de un an, un an in care am fost binecuvantat cu timp, mult timp pentru mine. Un dar pe care putini si-l mai permit in secolul XXI, secolul luminii, al vitezei, al agitatiei inutile si al dorintelor unei maini de oameni, secolul celor care cred ca la baza evolutiei noastre ca fiinte spirituale sta economia si darwinismul social. Traiesc intr-un loc plin de turisti si de galagie, plin de pub-uri, de cluburi si de droguri de toate sortimentele. Traiesc in inima unei capitale mult prea vizitata in care la fiecare colt gasesti cate o persoana descarcandu-si vezica, eliberandu-si stomacul sau doar scuipand o parte din chimicalele aferente consumarii unei nopti de neuitat in orasul celor 1000 de turnuri. Traiesc intr-un oras unde mancarea second-hand e ingurgitata de fiecare consumator constiincios de chimicale la chil, unde singurul produs nealterat ramane spatiul verde ce se straduieste sa respire de sub straturile de pliante, mucuri de tigari, pahare de plastic si ambalaje de tot felul. Traiesc in locul care a reusit sa faca arta de proasta calitate un brand profitabil, vandabil clasei de mijloc din tarile comuniste si capitaliste, care a reusit sa dea o noua semnificatie coruptiei voalate si care, aparent, nu se deosebeste de niciun alt oras al acestui minunat secol.

Am ajuns aici datorita vietii si a oamenilor care, direct sau indirect, au contribuit la plecarea mea dintr-un paradis furat si pervertit de propria-i populatie. Supravietuiesc conform unui contract verbal incheiat intre mine si angajatorul meu, un contract in imaginatia caruia eu devin incet o roata din mecanism, un individ constrans sa-si abandoneze spiritul si principiile, o nevertebrata gata sa accepte toate opiniile celor care inca mai cred ca pamantul este plat. Asa se traieste in Praga. Asa se traieste in Bucuresti. Asa se traieste in oricare alta metropola sau asezare din lumea de astazi, lumea moderna, civilizata. Mai aprind un joint facut cu o iarba de provenienta necunoscuta, stropita si fututa de toti dealerii ... de o saptamana e legal, asa cum a devenit si LSD-ul, coca sau heroina...

...nu mai inteleg nimic de mult nimic,nu inteleg ce se intampla in jurul meu, oamenii cu care comunic zilnic, nu ma inteleg pe mine si imi vine sa urlu si sa plang sau mai bine sa-mi iau rucsacul in spate si sa merg, oriunde, departe de orase, de oameni care isi cladesc o viata materiala in speranta ca asta o sa conteze in evolutia lor de dupa cei cativa ani petrecuti tridimensional intr-o lume in care Creatorul nostru si celelalte creatii ale sale nu mai au loc de noi. Uitam ca noi nu apartinem acestui loc si ca acest loc impreuna cu tot ce-i in el nu ne apartine ...

...dar continuam sa stringem !