Tuesday, April 6, 2010

Om

Nu alerga, păşeşte, simte, lasă-ţi mâna să curgă peste mine, lasă-ţi simţurile deschise şi nu te mai pierde în albastrul ochilor mei, nu mai pierde timpul cu gânduri de cărbune şi spune că nu am ajuns la capătul lumii, că e doar începutul, că afară e cald şi că florile abia capătă culoare, că o boare rece ne suflă cuvintele făcându-ne să ne ţinem de mână. În timp ce mâna mea devine una cu a ta lasă valul de energie să te cuprindă, informaţia e aproape să ne aprindă sufletele bătrâne şi neliniştite. Te văd ! Îmi faci cu ochiul şi-i un semn bun, divin, pentru că nu ne mai lipsim de unitate, nu mai credem în gânduri proiectate, ambalate, vidate şi vândute pe piaţa sufletelor pierdute. Avem aceeaşi inimă şi tot nu ne oprim din a ne contopi-n iubire, nimic nu mai contează, nimic nu ne mai poate opri şi cerul se deschide într-un accept universal, şi noi continuăm să ne balansam din echilibru în echilibru, din inspiraţie în expiraţie şi iar în inspiraţie , în infinit...

Respiră

Respir

Respiră

Respir

Respiră

Conştientizează tot aerul care-ţi umple

Plamanii

Corpul

Ochii inchişi

Corpul

Nu există

Gandurile

Zboară

Mii

Şi

Mii

Nu ai nimic

Şi nimic

Nu deţii

Totul e al tău

Cum Totul e al meu

Cum eşti tu

Aşa sunt şi

Eu

Eu

Amândoi răbufnim în râs. Şi într-un glas strigăm unul în faţa celuilalt. Vibraţia vocilor se împleteşte cu vibraţia corpurilor, cu vibraţia pereţilor şi a tuturor lucrurilor ce ne înconjoară. Cerul presară fulgi pe noi şi sunetul vocilor s-a transformat în cântec. Linişte. Amândoi respirăm sacadat, mai puţin sacadat, şi mai puţin sacadat până când sacadatul dispare din fraza asta. Linişte. Zâmbim.

Cine eşti

Cine sunt

Cine eşti

Cine sunt

Hidrogen

Helium

În colaps

Gravitaţia

Meditaţia

Timpul

Spaţiul

Scena

Scândurile

Iluzii

Iluzii

Sunt

Doar sunt

Nu înţeleg

Nu e nimic de înţeles

Cu cerul de un roşu aprins deasupra noastră ne gândim încotro o putem lua. În ce direcţie ne-ar putea trimite inima şi în ce direcţie ne-ar putea trimite gândul, intenţia. Amândoi stăm nemişcaţi, ochi în ochi şi zâmbet larg pe zâmbet larg. Nu cunoaştem teama, frica şi nu cunoaştem nici moartea, nici suferinţa...


Ha

Ha

HA

ha

Uşor

Molcom

Firul de iarbă renaşte prin mine

Şi copacul sunt eu

Lichidul ce-mi străbate venele e sânge

Sângele e apă

Apa e viaţă

Viaţa suntem noi

Care

Noi

Doi

Nu

Noi

Toţi împreună

Atâţia ochi aţintiţi spre noi îmi dau fiori şi uitându-mă spre soare înţeleg că de la el vine singura noastră salvare. Lumina, ca şi apa, ne conduce destinele. Rolurile au fost împărţite. Maestria fiecăruia îşi spune cuvântul în această modestă reprezentaţie.

No comments:

Post a Comment