Picture me taking a shot at our gap between nature and what we are ( and what are we? )

I have roots instead of veins.

Unseen waves are making us real testing material for an unreal, so called, Gold God that is placed next to Good or Evil ( or Bad )

No one has seen the Truth as no one can tell it. Different paths, different walks, no different views, just different angles. Imagine, if you will, a message untold that unfolds our insides placing this side next to the other side.

I have roots instead of veins,

I have leaves,

I have grains,

The sun, the sky and I, searching for a quiet place to lay our hollow eggs. 

The space between our souls is smaler and smaler

we no longer need to search or follow.

13

Cum mă cuprinde, pe neaşteptate, un gând, un ochi, când şi când meschin, altădată divin, "pe metereze, soldaţi ! ", şoaptele-mi spun; încerc şi eu să îl cuprind cu mânile mele prea mari şi prea, nu ştiu cum, prea insistente. "Ţi-ai cam ieşit din pantofi", îi spuse ea, sincer, văzând pantoful ieşit de la căzătura de pe scaun. "Artistică căzătură", răspunse, semnaliză, zănatecul uliu, iute. Ochii mei pluteau cu ai lor în ritmuri lent-alerte, desfătându-ne cu uitarea. Mă cuprind şi îi cuprind, ne împletim lumile ce curg, aparent paralele, deloc atingându-se, aparent. Uneori ne expunem violent unii, altora. "Nu-i nimic, aici învăţăm", m-am trezit spunându-ne gândurile. Mai refuzăm şi mai uităm să ne dozăm, sau ne supradozăm, dragostea ori neştiinţa, dar măcăr suntem noi cei care ne-o facem, sincer, fără filtru. Aici nu ne-am spus lucrurilor pe nume, nu avem nevoie de nume cum nu avem nevoie de lucruri. Nu avem culori vizuale sau nonculori nonverbale. "STOP" rămâne mişcare. Unu, înseamnă ceva. La fel şi 2. Şi trei sau 4, dar mergem doar până la 10. Nu pentru că ne e frică, nu am încercat. Sau poate că ne e frică să ne repetăm altfel, altcumva, repetiţia nu e niciodată aceeaşi, Repetiţia nu e Reluare, e o multitudine de reluări. Câtă contrazicere. "Să caut un adevăr", îmi spun şi mă aud cu toţii. Oare, ei, au găsit ? Cu gândul lor, în gândul meu, mă uit la foaia frumos redactată ce trebuie semnată. Lovitura pare cruntă. Şi gândurile noastre fug.

M-am trezit în imagini, am mers şi m-am spălat, dar imaginile tot acolo au rămas, aşa că am decis să mă aşez pe fotoliu şi să rulez, cu viteză redusă, indiciile primite de la plante. Apoi am răscolit internetul. Apoi am răscolit prin mine, împreună cu alţii, şi am găsit răspunsuri, soluţii şi poţiuni magice. Mi-am găsit şi prietenii imaginari din copilărie. L-am găsit pe dumnezeu fumând, desenând universul . V-am găsit pe voi şi ne-am zâmbit, din acel moment ne-am născut noi. Am găsit că printe altele am mai şi pierdut... un Eu, versiunea 2.5, dar e în curs de instalare Eu, versiunea 2.6, am pierdut bucăţi de carne, prieteni şi hârtii, mi-am mai pierdut şi minţile câteodată.
Mi-am pierdut ideea.

Din informaţie ne-am descompus

în imagini şi în simţuri. În impulsuri. În bucăţi de carne. În prieteni şi hârtii. Iar pe toate astea le-am compus din idei, din gând, din intenţie, din neatenţie, din informaţie.

Am adormit în imagini şi încă mai dormim.

Sper, doar, că a pus cineva ceasul să sune.

Întins, cuprins de vechi himere, de necontrolat, pe care le-am controlat, poate, odată, gândesc în forme geometrice neregulate. Îmi caut părţile îndoctrinate de care aş vrea să scap. Mai sap, mai sunt săpat, încă. Din luncă în luncă apa spală ziduri şi oameni, natura deopotrivă. La cuvântul "schimbare" entitatea se împotriveşte, însă vibraţia îşi găseşte loc mereu printre cuvintele "Dumnezeu" şi "Eu"...

Nu vreau să purific, amplific sentimente doar, doar zâmbesc...experimentez valurile de energie ce-mi spală simţurile şi percepţia eronată asupra realităţii. Nu sunt Făt Frumos ci mai degrabă o mârţoagă pierdută de un şaman pe o pajişte verde, fumegândă, cu miros de virgine şi de muguri...

...dă-mi o palmă să mă trezesc sau mai bine, lasă.

Om

Nu alerga, păşeşte, simte, lasă-ţi mâna să curgă peste mine, lasă-ţi simţurile deschise şi nu te mai pierde în albastrul ochilor mei, nu mai pierde timpul cu gânduri de cărbune şi spune că nu am ajuns la capătul lumii, că e doar începutul, că afară e cald şi că florile abia capătă culoare, că o boare rece ne suflă cuvintele făcându-ne să ne ţinem de mână. În timp ce mâna mea devine una cu a ta lasă valul de energie să te cuprindă, informaţia e aproape să ne aprindă sufletele bătrâne şi neliniştite. Te văd ! Îmi faci cu ochiul şi-i un semn bun, divin, pentru că nu ne mai lipsim de unitate, nu mai credem în gânduri proiectate, ambalate, vidate şi vândute pe piaţa sufletelor pierdute. Avem aceeaşi inimă şi tot nu ne oprim din a ne contopi-n iubire, nimic nu mai contează, nimic nu ne mai poate opri şi cerul se deschide într-un accept universal, şi noi continuăm să ne balansam din echilibru în echilibru, din inspiraţie în expiraţie şi iar în inspiraţie , în infinit...

Respiră

Respir

Respiră

Respir

Respiră

Conştientizează tot aerul care-ţi umple

Plamanii

Corpul

Ochii inchişi

Corpul

Nu există

Gandurile

Zboară

Mii

Şi

Mii

Nu ai nimic

Şi nimic

Nu deţii

Totul e al tău

Cum Totul e al meu

Cum eşti tu

Aşa sunt şi

Eu

Eu

Amândoi răbufnim în râs. Şi într-un glas strigăm unul în faţa celuilalt. Vibraţia vocilor se împleteşte cu vibraţia corpurilor, cu vibraţia pereţilor şi a tuturor lucrurilor ce ne înconjoară. Cerul presară fulgi pe noi şi sunetul vocilor s-a transformat în cântec. Linişte. Amândoi respirăm sacadat, mai puţin sacadat, şi mai puţin sacadat până când sacadatul dispare din fraza asta. Linişte. Zâmbim.

Cine eşti

Cine sunt

Cine eşti

Cine sunt

Hidrogen

Helium

În colaps

Gravitaţia

Meditaţia

Timpul

Spaţiul

Scena

Scândurile

Iluzii

Iluzii

Sunt

Doar sunt

Nu înţeleg

Nu e nimic de înţeles

Cu cerul de un roşu aprins deasupra noastră ne gândim încotro o putem lua. În ce direcţie ne-ar putea trimite inima şi în ce direcţie ne-ar putea trimite gândul, intenţia. Amândoi stăm nemişcaţi, ochi în ochi şi zâmbet larg pe zâmbet larg. Nu cunoaştem teama, frica şi nu cunoaştem nici moartea, nici suferinţa...

Ha

Ha

HA

ha

Uşor

Molcom

Firul de iarbă renaşte prin mine

Şi copacul sunt eu

Lichidul ce-mi străbate venele e sânge

Sângele e apă

Apa e viaţă

Viaţa suntem noi

Care

Noi

Doi

Nu

Noi

Toţi împreună

Atâţia ochi aţintiţi spre noi îmi dau fiori şi uitându-mă spre soare înţeleg că de la el vine singura noastră salvare. Lumina, ca şi apa, ne conduce destinele. Rolurile au fost împărţite. Maestria fiecăruia îşi spune cuvântul în această modestă reprezentaţie.

Deşiram mărgele. Cu peniţa zgâriam o retină. Glasul vibra de plăcere. Peretele mă asculta. Un cerc şi un pătrat se certau pe un punct central. Ochii lăcrimau. Infinitul se termina totuşi undeva. Cerul nu mai era albastru, iar norii erau transparenţi.

Oamenii se cred perfecţi iar eu nu mă compar cu ei. Nici ea. Nici el. Nici noi.

Îmi place cuvântul fluid...

...nu cred că trebuie să fim coerenţi în nimic. Nu vreau să fac vreo legătură între litere. Ce primesc, dau. Pisica face miau, miau...