Thursday, April 1, 2010


Deşiram mărgele. Cu peniţa zgâriam o retină. Glasul vibra de plăcere. Peretele mă asculta. Un cerc şi un pătrat se certau pe un punct central. Ochii lăcrimau. Infinitul se termina totuşi undeva. Cerul nu mai era albastru, iar norii erau transparenţi.

Oamenii se cred perfecţi iar eu nu mă compar cu ei. Nici ea. Nici el. Nici noi.

Îmi place cuvântul fluid...

...nu cred că trebuie să fim coerenţi în nimic. Nu vreau să fac vreo legătură între litere. Ce primesc, dau. Pisica face miau, miau...

Wednesday, January 6, 2010

Traiesc in Praga de mai bine de un an, un an in care am fost binecuvantat cu timp, mult timp pentru mine. Un dar pe care putini si-l mai permit in secolul XXI, secolul luminii, al vitezei, al agitatiei inutile si al dorintelor unei maini de oameni, secolul celor care cred ca la baza evolutiei noastre ca fiinte spirituale sta economia si darwinismul social. Traiesc intr-un loc plin de turisti si de galagie, plin de pub-uri, de cluburi si de droguri de toate sortimentele. Traiesc in inima unei capitale mult prea vizitata in care la fiecare colt gasesti cate o persoana descarcandu-si vezica, eliberandu-si stomacul sau doar scuipand o parte din chimicalele aferente consumarii unei nopti de neuitat in orasul celor 1000 de turnuri. Traiesc intr-un oras unde mancarea second-hand e ingurgitata de fiecare consumator constiincios de chimicale la chil, unde singurul produs nealterat ramane spatiul verde ce se straduieste sa respire de sub straturile de pliante, mucuri de tigari, pahare de plastic si ambalaje de tot felul. Traiesc in locul care a reusit sa faca arta de proasta calitate un brand profitabil, vandabil clasei de mijloc din tarile comuniste si capitaliste, care a reusit sa dea o noua semnificatie coruptiei voalate si care, aparent, nu se deosebeste de niciun alt oras al acestui minunat secol.

Am ajuns aici datorita vietii si a oamenilor care, direct sau indirect, au contribuit la plecarea mea dintr-un paradis furat si pervertit de propria-i populatie. Supravietuiesc conform unui contract verbal incheiat intre mine si angajatorul meu, un contract in imaginatia caruia eu devin incet o roata din mecanism, un individ constrans sa-si abandoneze spiritul si principiile, o nevertebrata gata sa accepte toate opiniile celor care inca mai cred ca pamantul este plat. Asa se traieste in Praga. Asa se traieste in Bucuresti. Asa se traieste in oricare alta metropola sau asezare din lumea de astazi, lumea moderna, civilizata. Mai aprind un joint facut cu o iarba de provenienta necunoscuta, stropita si fututa de toti dealerii ... de o saptamana e legal, asa cum a devenit si LSD-ul, coca sau heroina...

...nu mai inteleg nimic de mult nimic,nu inteleg ce se intampla in jurul meu, oamenii cu care comunic zilnic, nu ma inteleg pe mine si imi vine sa urlu si sa plang sau mai bine sa-mi iau rucsacul in spate si sa merg, oriunde, departe de orase, de oameni care isi cladesc o viata materiala in speranta ca asta o sa conteze in evolutia lor de dupa cei cativa ani petrecuti tridimensional intr-o lume in care Creatorul nostru si celelalte creatii ale sale nu mai au loc de noi. Uitam ca noi nu apartinem acestui loc si ca acest loc impreuna cu tot ce-i in el nu ne apartine ...

...dar continuam sa stringem !

Saturday, October 3, 2009

by Oli

Printesa, uitata in turn priveste spre fereastra desenata in zid in creta albastra. E scursa, de lacrimi deformata, in mii de dare imprastiata. E singurul lucru cel mai poate privi in culoare, in rest totu-i gri, acru, ca intreg palatul. Avea zapada ce se topea cand pe peploape-i cadea si-o ningea; avea ploaia ce-i picura in ochii caprui si-o uda; avea nori, avea munti, avea cer ce-o faceau sa paseasca usor printre stele, desenate si ele, desenate si ele. Dincolo de zid nu mai avea nimic de mult.
Doar un tipat surd de chitara scartait de-un arcus de vioara purtate impreuna de vant trec de fereastra de zid...dar nu-si mai doreste nimic. Are creta si-si va desena o usa cu ea, o usa...cu ea...

Monday, July 6, 2009

Time

Who had the idea of slicing time into pieces,
which were given the name of year,
was a genius person.
Industrialized hope
pushing it to the limits of its exhaustiveness.
Twelve months are enough for any human being to get tired and give up.
Then comes the miracle of renovation and all stars once again
we pick up another number wishing that
from now on everything will be different...
...For you,
I wish your dreams fulfilled.
The love you waited.
Hope renewed.
For you,
I wish all the colors of life.
All happiness you can smile to
All songs you can thrill.
For you in this new year,
Wish all friends to be better,
May your family be more united,
May your life be more lived.
I would like to wish you so many things.
But nothing would be enough...
So,
I wish only that you have many wishes.
Big wishes and may they move you further every single minute,
on route to your happiness!