Picture me taking a shot at our gap between nature and what we are ( and what are we? )

I have roots instead of veins.

Unseen waves are making us real testing material for an unreal, so called, Gold God that is placed next to Good or Evil ( or Bad )

No one has seen the Truth as no one can tell it. Different paths, different walks, no different views, just different angles. Imagine, if you will, a message untold that unfolds our insides placing this side next to the other side.

I have roots instead of veins,

I have leaves,

I have grains,

The sun, the sky and I, searching for a quiet place to lay our hollow eggs. 

The space between our souls is smaler and smaler

we no longer need to search or follow.

13

Cum mă cuprinde, pe neaşteptate, un gând, un ochi, când şi când meschin, altădată divin, "pe metereze, soldaţi ! ", şoaptele-mi spun; încerc şi eu să îl cuprind cu mânile mele prea mari şi prea, nu ştiu cum, prea insistente. "Ţi-ai cam ieşit din pantofi", îi spuse ea, sincer, văzând pantoful ieşit de la căzătura de pe scaun. "Artistică căzătură", răspunse, semnaliză, zănatecul uliu, iute. Ochii mei pluteau cu ai lor în ritmuri lent-alerte, desfătându-ne cu uitarea. Mă cuprind şi îi cuprind, ne împletim lumile ce curg, aparent paralele, deloc atingându-se, aparent. Uneori ne expunem violent unii, altora. "Nu-i nimic, aici învăţăm", m-am trezit spunându-ne gândurile. Mai refuzăm şi mai uităm să ne dozăm, sau ne supradozăm, dragostea ori neştiinţa, dar măcăr suntem noi cei care ne-o facem, sincer, fără filtru. Aici nu ne-am spus lucrurilor pe nume, nu avem nevoie de nume cum nu avem nevoie de lucruri. Nu avem culori vizuale sau nonculori nonverbale. "STOP" rămâne mişcare. Unu, înseamnă ceva. La fel şi 2. Şi trei sau 4, dar mergem doar până la 10. Nu pentru că ne e frică, nu am încercat. Sau poate că ne e frică să ne repetăm altfel, altcumva, repetiţia nu e niciodată aceeaşi, Repetiţia nu e Reluare, e o multitudine de reluări. Câtă contrazicere. "Să caut un adevăr", îmi spun şi mă aud cu toţii. Oare, ei, au găsit ? Cu gândul lor, în gândul meu, mă uit la foaia frumos redactată ce trebuie semnată. Lovitura pare cruntă. Şi gândurile noastre fug.

M-am trezit în imagini, am mers şi m-am spălat, dar imaginile tot acolo au rămas, aşa că am decis să mă aşez pe fotoliu şi să rulez, cu viteză redusă, indiciile primite de la plante. Apoi am răscolit internetul. Apoi am răscolit prin mine, împreună cu alţii, şi am găsit răspunsuri, soluţii şi poţiuni magice. Mi-am găsit şi prietenii imaginari din copilărie. L-am găsit pe dumnezeu fumând, desenând universul . V-am găsit pe voi şi ne-am zâmbit, din acel moment ne-am născut noi. Am găsit că printe altele am mai şi pierdut... un Eu, versiunea 2.5, dar e în curs de instalare Eu, versiunea 2.6, am pierdut bucăţi de carne, prieteni şi hârtii, mi-am mai pierdut şi minţile câteodată.
Mi-am pierdut ideea.

Din informaţie ne-am descompus

în imagini şi în simţuri. În impulsuri. În bucăţi de carne. În prieteni şi hârtii. Iar pe toate astea le-am compus din idei, din gând, din intenţie, din neatenţie, din informaţie.

Am adormit în imagini şi încă mai dormim.

Sper, doar, că a pus cineva ceasul să sune.

Întins, cuprins de vechi himere, de necontrolat, pe care le-am controlat, poate, odată, gândesc în forme geometrice neregulate. Îmi caut părţile îndoctrinate de care aş vrea să scap. Mai sap, mai sunt săpat, încă. Din luncă în luncă apa spală ziduri şi oameni, natura deopotrivă. La cuvântul "schimbare" entitatea se împotriveşte, însă vibraţia îşi găseşte loc mereu printre cuvintele "Dumnezeu" şi "Eu"...

Nu vreau să purific, amplific sentimente doar, doar zâmbesc...experimentez valurile de energie ce-mi spală simţurile şi percepţia eronată asupra realităţii. Nu sunt Făt Frumos ci mai degrabă o mârţoagă pierdută de un şaman pe o pajişte verde, fumegândă, cu miros de virgine şi de muguri...

...dă-mi o palmă să mă trezesc sau mai bine, lasă.

Om

Nu alerga, păşeşte, simte, lasă-ţi mâna să curgă peste mine, lasă-ţi simţurile deschise şi nu te mai pierde în albastrul ochilor mei, nu mai pierde timpul cu gânduri de cărbune şi spune că nu am ajuns la capătul lumii, că e doar începutul, că afară e cald şi că florile abia capătă culoare, că o boare rece ne suflă cuvintele făcându-ne să ne ţinem de mână. În timp ce mâna mea devine una cu a ta lasă valul de energie să te cuprindă, informaţia e aproape să ne aprindă sufletele bătrâne şi neliniştite. Te văd ! Îmi faci cu ochiul şi-i un semn bun, divin, pentru că nu ne mai lipsim de unitate, nu mai credem în gânduri proiectate, ambalate, vidate şi vândute pe piaţa sufletelor pierdute. Avem aceeaşi inimă şi tot nu ne oprim din a ne contopi-n iubire, nimic nu mai contează, nimic nu ne mai poate opri şi cerul se deschide într-un accept universal, şi noi continuăm să ne balansam din echilibru în echilibru, din inspiraţie în expiraţie şi iar în inspiraţie , în infinit...

Respiră

Respir

Respiră

Respir

Respiră

Conştientizează tot aerul care-ţi umple

Plamanii

Corpul

Ochii inchişi

Corpul

Nu există

Gandurile

Zboară

Mii

Şi

Mii

Nu ai nimic

Şi nimic

Nu deţii

Totul e al tău

Cum Totul e al meu

Cum eşti tu

Aşa sunt şi

Eu

Eu

Amândoi răbufnim în râs. Şi într-un glas strigăm unul în faţa celuilalt. Vibraţia vocilor se împleteşte cu vibraţia corpurilor, cu vibraţia pereţilor şi a tuturor lucrurilor ce ne înconjoară. Cerul presară fulgi pe noi şi sunetul vocilor s-a transformat în cântec. Linişte. Amândoi respirăm sacadat, mai puţin sacadat, şi mai puţin sacadat până când sacadatul dispare din fraza asta. Linişte. Zâmbim.

Cine eşti

Cine sunt

Cine eşti

Cine sunt

Hidrogen

Helium

În colaps

Gravitaţia

Meditaţia

Timpul

Spaţiul

Scena

Scândurile

Iluzii

Iluzii

Sunt

Doar sunt

Nu înţeleg

Nu e nimic de înţeles

Cu cerul de un roşu aprins deasupra noastră ne gândim încotro o putem lua. În ce direcţie ne-ar putea trimite inima şi în ce direcţie ne-ar putea trimite gândul, intenţia. Amândoi stăm nemişcaţi, ochi în ochi şi zâmbet larg pe zâmbet larg. Nu cunoaştem teama, frica şi nu cunoaştem nici moartea, nici suferinţa...

Ha

Ha

HA

ha

Uşor

Molcom

Firul de iarbă renaşte prin mine

Şi copacul sunt eu

Lichidul ce-mi străbate venele e sânge

Sângele e apă

Apa e viaţă

Viaţa suntem noi

Care

Noi

Doi

Nu

Noi

Toţi împreună

Atâţia ochi aţintiţi spre noi îmi dau fiori şi uitându-mă spre soare înţeleg că de la el vine singura noastră salvare. Lumina, ca şi apa, ne conduce destinele. Rolurile au fost împărţite. Maestria fiecăruia îşi spune cuvântul în această modestă reprezentaţie.

Deşiram mărgele. Cu peniţa zgâriam o retină. Glasul vibra de plăcere. Peretele mă asculta. Un cerc şi un pătrat se certau pe un punct central. Ochii lăcrimau. Infinitul se termina totuşi undeva. Cerul nu mai era albastru, iar norii erau transparenţi.

Oamenii se cred perfecţi iar eu nu mă compar cu ei. Nici ea. Nici el. Nici noi.

Îmi place cuvântul fluid...

...nu cred că trebuie să fim coerenţi în nimic. Nu vreau să fac vreo legătură între litere. Ce primesc, dau. Pisica face miau, miau...

Traiesc in Praga de mai bine de un an, un an in care am fost binecuvantat cu timp, mult timp pentru mine. Un dar pe care putini si-l mai permit in secolul XXI, secolul luminii, al vitezei, al agitatiei inutile si al dorintelor unei maini de oameni, secolul celor care cred ca la baza evolutiei noastre ca fiinte spirituale sta economia si darwinismul social. Traiesc intr-un loc plin de turisti si de galagie, plin de pub-uri, de cluburi si de droguri de toate sortimentele. Traiesc in inima unei capitale mult prea vizitata in care la fiecare colt gasesti cate o persoana descarcandu-si vezica, eliberandu-si stomacul sau doar scuipand o parte din chimicalele aferente consumarii unei nopti de neuitat in orasul celor 1000 de turnuri. Traiesc intr-un oras unde mancarea second-hand e ingurgitata de fiecare consumator constiincios de chimicale la chil, unde singurul produs nealterat ramane spatiul verde ce se straduieste sa respire de sub straturile de pliante, mucuri de tigari, pahare de plastic si ambalaje de tot felul. Traiesc in locul care a reusit sa faca arta de proasta calitate un brand profitabil, vandabil clasei de mijloc din tarile comuniste si capitaliste, care a reusit sa dea o noua semnificatie coruptiei voalate si care, aparent, nu se deosebeste de niciun alt oras al acestui minunat secol.

Am ajuns aici datorita vietii si a oamenilor care, direct sau indirect, au contribuit la plecarea mea dintr-un paradis furat si pervertit de propria-i populatie. Supravietuiesc conform unui contract verbal incheiat intre mine si angajatorul meu, un contract in imaginatia caruia eu devin incet o roata din mecanism, un individ constrans sa-si abandoneze spiritul si principiile, o nevertebrata gata sa accepte toate opiniile celor care inca mai cred ca pamantul este plat. Asa se traieste in Praga. Asa se traieste in Bucuresti. Asa se traieste in oricare alta metropola sau asezare din lumea de astazi, lumea moderna, civilizata. Mai aprind un joint facut cu o iarba de provenienta necunoscuta, stropita si fututa de toti dealerii ... de o saptamana e legal, asa cum a devenit si LSD-ul, coca sau heroina...

...nu mai inteleg nimic de mult nimic,nu inteleg ce se intampla in jurul meu, oamenii cu care comunic zilnic, nu ma inteleg pe mine si imi vine sa urlu si sa plang sau mai bine sa-mi iau rucsacul in spate si sa merg, oriunde, departe de orase, de oameni care isi cladesc o viata materiala in speranta ca asta o sa conteze in evolutia lor de dupa cei cativa ani petrecuti tridimensional intr-o lume in care Creatorul nostru si celelalte creatii ale sale nu mai au loc de noi. Uitam ca noi nu apartinem acestui loc si ca acest loc impreuna cu tot ce-i in el nu ne apartine ...

...dar continuam sa stringem !

by Oli

Printesa, uitata in turn priveste spre fereastra desenata in zid in creta albastra. E scursa, de lacrimi deformata, in mii de dare imprastiata. E singurul lucru cel mai poate privi in culoare, in rest totu-i gri, acru, ca intreg palatul. Avea zapada ce se topea cand pe peploape-i cadea si-o ningea; avea ploaia ce-i picura in ochii caprui si-o uda; avea nori, avea munti, avea cer ce-o faceau sa paseasca usor printre stele, desenate si ele, desenate si ele. Dincolo de zid nu mai avea nimic de mult.
Doar un tipat surd de chitara scartait de-un arcus de vioara purtate impreuna de vant trec de fereastra de zid...dar nu-si mai doreste nimic. Are creta si-si va desena o usa cu ea, o usa...cu ea...

Si fata? Fata n-a venit.

Rise and walk !

Meeting the one and only : Mr. President

Time

Who had the idea of slicing time into pieces,

which were given the name of year,

was a genius person.

Industrialized hope

pushing it to the limits of its exhaustiveness.

Twelve months are enough for any human being to get tired and give up.

Then comes the miracle of renovation and all stars once again

we pick up another number wishing that

from now on everything will be different...

...For you,

I wish your dreams fulfilled.

The love you waited.

Hope renewed.

For you,

I wish all the colors of life.

All happiness you can smile to

All songs you can thrill.

For you in this new year,

Wish all friends to be better,

May your family be more united,

May your life be more lived.

I would like to wish you so many things.

But nothing would be enough...

So,

I wish only that you have many wishes.

Big wishes and may they move you further every single minute,

on route to your happiness!

Sailing...

Sa ne ridicam toti in picioare aplaudand, sa racnim ca existam si ca inca mai simtim picioare pe fata si maini cotrobaind in stomac. Nu mai avem timp sa vorbim, nu ne mai ramane decat sa ne decidem o data, sa smulgem mastile astea caraghioase de pe fata si sa urlam a luna plina si a fum, a intoxicatie, a exasperare. Sa facem exces de plante medicinale. Sa ne inghitim lacrimile zambind placut. Sa futem o amprenta pe pavajul nenorocit dintr-un oras decazut si virgin. Sa mai luam un fum. Sa mai bem un vin. In final sa ne varsam organele vitale peste un kil de coca iar mai apoi sa murim prin implozie de simturi si culori.

Abel si Lili, Serez de Luz, doi artisti alaturi de care am avut imensa placere de a performa. Un post mai jos e dovada video.

Va invit sa punem zambet de la zambet si sa plangem la final.

Eu sunt punctul tau

din palma pe care-o urmaresti intr-o miscare circulara, ametitoare. Eu sunt putin din frica ta de inaltime si din ochiul tau drept, sau stang, nu-mi amintesc prea bine. Eu sunt cu tine. Abastru, rosu, mov sau negru, verde inchis, verde deschis si galben, portocaliu, mandarin, corai, culori ce ne-au schimbat privirea odata, amandurora in acelasi timp, in aceeasi clipa cu acelasi gand. Orgasme impartite egal. Dureri si spaime comune. Atingeri gresite. Abordari inexplicabile si tipete in surdina. Greseli de inceput si prea multa rutina. Asa am iubit pana cand imaginea mea deformata si calma a inceput sa o zgarie pe retina. Lacrimi si zambete ascunse, priviri banuitoare si acuzatii si cautari in van. Iritari sau isterie, palme date-n gand si respingere totala. Si toate astea invaluite-ntr-o lumina orbitoare. De-as fi vazut, de-as fi stiut sau cel putin de-as fi-nteles de la-nceput...nu uit, nu am uitat, nu pot uita. Nu mai exista drum de intoarcere, nu mai exista drum de intoarcere...........................................
Si nici o harta nu mi-am luat. Ma fut. Ma descalt si merg. E de ajuns...



And this is the way I ended up where I find myself in this very moment. Trapped in a magical land with elfs and goblins. I saw the green fairy and i live amongst goblins. I’m just waitin’ for the elfs and the unicorns.